Barcelona

"Toate imi sunt permise, dar nu toate imi sunt de folos" a spus Apostolul. Toate par permise pe La Rambla, printre alogenii africani care te intreaba conspirativ "Hush?", decazutele urmase ale reginei din Saba care te saluta fara perdea cu "Hi, love!" si vagoanele, avioanele, camioanele de englezoaice blonde si bete. E plin orasul de bani, droguri, baruri, amor de vanzare - si e pacat doar pentru ca toate astea acopera ca un giulgiu viu, sufletul orasului si ce iti e de folos in el.

Sfasie-l, prietene, desi e poate uncool sa mergi la Barca si sa nu tragi un fum, o betie sau o englezoaica beata.

Totusi sunt in Barcelona locuri unde, printr-un efort sensibil, sufletul orasului irumpe prin fumul si aburii din jur.

1. Catedrala Santa Maria del Mar. In nisele insirate de-a lungul zidurilor navei bisericii, esti inconjurat de statuile palide ale sfintilor. Sunt cateva zeci, o armata ivorie si tacuta, iar cele mai multe dintre aceste statui o reprezinta pe Maica Domnului, careia ii este inchinat lacasul. In fata fiecarei statui ard multe candele colorate, semn ca pe aici nu trec doar turistii. Dupa cum spune si numele catedralei, marea nu e departe si o simti, vag, in culoarea unui val al Fecioarei.

2. Pedralbes este o manastire franciscana de prin secolul XII, ridicata pe un deal departe de infernul turistic de pe La Rambla, intr-o zona rezidentiala. Curtea manastirii, cu bazine de apa si pini, este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care le-am vazut eu. E un loc in care intelegi ca Duhul poate deveni sensibil (accesibil senzorial). Numai o parte a manastirii este deschisa vizitatorilor, caci la Pedralbes inca mai traieste o comunitate de carmelite izolata de turistii care au ajuns sa se strecoare si aici, ca peste tot. Ce pacat ca distinctia intre pelerin si turist nu se mai face, sau ca pelerinii au fost asimilati de deversarea turismului consumerist! Ai acces totusi la vechea bucatarie a manastirii si la refectoriul sau unde mesele la care calugarii mancau "painea durerii" (Psalm 24) sunt inconjurate de citate pioase care spun ca "nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu". Deschisa este si biserica unde se mananca o alta paine, cea "spre fiinta".

3. Plaja din Barcelona. Industriala, plina de gunoaie, batuta de o mare grea si uleioasa, plaja din Barcelona este un loc unde merita sa mergi cautatorule. Un loc frumos, mizer si plin de tristetea unei lumi obosite, sfarsite si, totusi, tinere.

"Acolo unde se ridica triumfatoare Crucea"

"Si nu stiam daca suntem in Cer sau pe pamant", au povestit solii varegi printului lor, Vladimir al Kievului, atunci cand s-au intors din misiunea diplomatico-teologica de la Constantinopole.
Pe pamant fiind asezat - si intre doua ape - orasul numit de bizantini "cetatea lui Dumnezeu" s-a dorit a fi ambasada Cerului sau, mai exact spus, imaginea sa rasfrnta pe pamant.
Calatorule, cautatorule care mergi la Constantinopole - te conjur, nu-l chema Istanbul - uita de Marele Bazar, Taksim, Top Kapi si Moscheea Albastra. Macar o vreme uita-le si cauta, sub zgura istoriei si mizeria prezentului, cetatea lui Dumnezeu.

1. Fa-ti o cruce cand intri in Biserica Sfintei Intelepciuni. Patru minarete puse de pagani in jurul "Marii Biserici" nu pot tine Sfantul Duh departe. Si nici hoardele noilor invadatori - turistii americani, englezi, germani, japonezi - nu pot alunga Duhul din casa sa. Printre valurile de turisti care pot sa iti aminteasca de cruciatii din 1204 sau paganii din 1453, treci de-a lungul peretilor Sfintei Sofia cu urechea ciulita: caci se povesteste ca atunci cand, navalind in biserica si intrerupand Sfanta Liturghie, turcii au masacrat pe toti preotii cu exceptia unuia singur care, insotit de diaconul sau care tinea in maini sfintele daruri, s-a strecurat printr-o usa secreta intr-o tainita din zidul basilicii, unde asteapta si acum ziua in care cetatea va fi iarasi crestina pentru a iesi si continua Dumnezeiasca Liturghie intrerupta intr-o zi de marti a anului 1453. Si daca a fost ca totul sa fie corupt sau ruinat sau sters, ceva a ramas: Deesis-ul de deasupra vechiului altar. Fecioara cu Pruncul sau e inca acolo, binecuvantand pe cautator. Lumina inca lumineaza in intuneric si intunericul nu a biruit-o.

2. Prietene, daca ajungi in cetatea cetatilor croieste-ti drum printre multimile de urmasi ai spahiilor si randurile dese ale turistilor barbari pana la marele zid al lui Theodosius - cel care, impreuna cu Maica Domnului, a aparat orasul mai bine de o mie de ani. Cand mergi de-a lungul sau aminteste-ti ca aici s-a luptat si murit pentru credinta. Drumul te va purta pana la ruinele vechiului Palat imperial de la Blachernae, la poarta pe care turcii au intrat in marea cetate in acea trista noapte de 29 septembrie 1453 - priveste aici, pentru o clipa, cerul, in amintirea ultimului imparat ortodox, basileul Constantin XI Dragasses. O legenda spune ca trupul sau nu a fost gasit de cuceritori printre miile de cadavre pentru ca insusi Ingerul l-ar fi preschimbat pe basileu intr-o statuie de marmura pe care ar fi ingropat-o in loc ferit, in asteptarea zilei in care crestinii isi vor recuceri capitala. Aproape de marele zid este si biserica Mantuitorului Nostru din Chora. Pentru o vreme, paganii au prefacut-o in moschee (Karye Cami), apoi ateismul consumerist contemporan a transformat casa lui Dumnezeu in "muzeu", "obiectiv turistic". Supravietuitoare furiei distructive a otomanilor, preafrumoasele mozaicuri bizantine sunt astazi obiectul unei adoratii ciudate: aceea a camerelor foto ale miilor de turisti. Si aici, la Chora, am simtit, cautatorule, aceeasi asteptare misterioasa, ca la Marea Biserica sau zidul lui Theodosie. Simti ca ingerii si persoanele sfinte de pe zidurile bisericii asteapta ceva, poate o privire ca pe vremuri, o privire plina de dragoste iar nu una filtrata prin obiectivul camerei foto. Poate pe tine te asteapta, cautatorule.

3. Asediat dinspre uscat si dinspre mare, Constantinopolele a cazut, dupa cum stim de la istorie, in ziua de 29 mai 1453. Si totusi, crede-ma, ca asediul cetatii lui Dumnezeu nu s-a terminat atunci. Daca vrei sa il urmaresti pe viu, cautatorule, mergi in Fanar (Fener), vechiul cartier grec. Grecii au fost alungati de aici ori masacrati in genocidul din anii '20 si, acum, Fanarul este cartierul "fundamentalist islamic" al marii metropole. Fete si femei cu feregele negre si priviri piezise, barbati cu salvari, fes si barba lunga, incinsi cu braie late in care ti cutitul (multi sunt macelari si sacrifica animalele in plina strada, dupa cum am vazut cu ochii mei), copii care alearga cu mitraliere si grenade de jucarie in mana amenintand mai in gluma mai in serios pe strainii cu infatisare hiperboreana... In acest fascinat, superb si mizerabil cuibar conservator islamic, sunt acteva redute: in primul rand sediul Patriarhiei Constantinopolelelui, Patriarhia Ecumenica, o adevarata cetatuie deasupra careia inca mai flutura steagul vechilor basilei, scoala greaca, o citadela din piatra rosie, cu urias eporti ferecate si turnuri de aparare si, mai ales, cateva vechi biserici bizantine, inconjurate de ziduri groase, care adapostesc in curtile lor baricadate firava minoritate greaca. Intr-una dintre ele, dupa ce am patruns cu greu, pe o poarta de lemn masiv din zidul solid, cineva mi-a spus, aratand cruciulita pe care insotitoarea mea o avea la gat: "eu nu pot iesi de aici cu asa ceva". Amaraciunea lui spune totul: crestinii sunt si azi, la Constantinopole, sub stare de asediu.
Dar simbolistica Fanarului imi pare a trece de local: caci mi s-a parut a vedea aici, in mic, oglindita insasi conditia Imparatiei lui Dumnezeu in lumea aceasta: asediul si exilul.